Noutati

Anunt angajare

ANUNȚ ANGAJARE 

Colegiul Național „Ienăchiţă Văcărescu”, cu sediul în Târgovişte, Calea Domnească nr. 235, județul Dâmboviţa, în temeiul H.G. nr. 286/2011, cu modificările și completările ulterioare, organizează concurs pentru ocuparea unei funcții contractuale temporar vacante:

  • denumirea postului: Îngrijitor, pe perioadă determinată, la compartimentul Administrativ

Condiţiile generale de participare sunt cele prevăzute de art. 15 la H.G. nr. 1336/ 28.10.2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice.

Pentru a ocupa un post contractual vacant candidaţii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii generale, conform art. 15  al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1336/ 28.10.2022:

a) are cetățenia română sau cetățenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spațiul Economic European (SEE) sau cetățenia Confederației Elvețiene;

b) cunoaște limba română, scris și vorbit;

c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;

e) îndeplinește condițiile de studii, de vechime în specialitate și, după caz, alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;

f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra securității naționale, contra autorității, contra umanității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni de fals ori contra înfăptuirii justiției, infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcției contractuale pentru care candidează, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;

g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii sau față de aceasta nu s-a luat măsura de siguranță a interzicerii ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii;

h) nu a comis infracțiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).

 

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei contractuale stabilite pe baza atribuțiilor corespunzătoare postului, sunt:

  • Nivelul studiilor: generale/medii
  • Vechimea în muncă: minimum 5 ani
  • Disponibilitate program flexibil
  • Absolvirea unui curs de noțiuni fundamentale de igienă

Pentru înscrierea la concurs candidații vor depune, în termen de 5 zile lucrătoare de la data publicării anunțului în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, un dosar care va conține următoarele documente:

a) formular de înscriere la concurs, conform modelului prevăzut la anexa nr. 2 a Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual;

b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;

c) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;

d) copiile documentelor care atestă nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;

e) copia carnetului de muncă, a adeverinței eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă și în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului;

f) certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;

g) adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;

h) certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracțiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidații înscriși pentru posturile din cadrul sistemului de învățământ, sănătate sau protecție socială, precum și orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilități sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane;

i) curriculum vitae, model comun european.

 

CALENDARUL DE DESFĂŞURARE A CONCURSULUI CE VA FI ORGANIZAT LA SEDIUL INSTITUŢIEI:

 

Nr. crt. Activităţi Data
1. Publicarea anunțului 05.12.2023
2. Data limită pentru depunerea dosarelor de participare la concurs la adresa: Colegiul Naţional „Ienăchiţă Văcărescu” Târgovişte, Calea Domnească nr. 235, județul Dâmbovița, până la data de: 13.12.2023, ora 12.00
3. Selecţia dosarelor de către membrii comisiei de concurs 13.12.2023, ora 14.00
4. Afişarea rezultatelor selecţiei dosarelor 13.12.2023, ora 15.00
5. Depunerea contestaţiilor privind rezultatele selecţiei  dosarelor 14.12.2023, între 10,00 – 12.00
6. Afişarea rezultatului soluţionării contestaţiilor 15.12.2023, ora 12.00
7. Susţinerea probei practice 20.12.2023, ora 10.00
8. Afişarea rezultatului probei practice 20.12.2023, ora 12.00
9. Depunerea contestaţiilor privind rezultatele probei practice 20.12.2023, între orele 13.00-14.00
10. Afişarea rezultatului soluţionării contestaţiilor 20.12.2023, ora 15.00
11. Susţinerea interviului 21.12.2023, ora 10.00
12. Comunicarea rezultatelor după susţinerea interviului 22.12.2023, ora 12.00
13. Depunerea contestaţiilor privind rezultatul interviului 22.12.2023, între orele 13.00 – 14.00
14. Afişarea rezultatului soluţionării contestaţiilor 22.12.2023, ora 15.00
15. Afişarea rezultatului final al concursului 22.12.2023, ora 15.00

BIBLIOGRAFIA

la concursul organizat în vederea ocupării postului temporar vacant de Îngrijitor

  • Ordin nr. 1456/2020 pentru aprobarea Normelor de igienă privind unităţile pentru ocrotirea, educarea şi instruirea copiilor şi tinerilor;
  • Legea nr. 477 din 2004 privind codul de conduită a personalului contractual din autorităţile şi instituţiile publice – Cap.II – Norme generale de conduită profesională a personalului contractual, art.7;
  • Legea nr. 307 din 2006 privind apărarea împotriva incendiilor cu modificările şi completările ulterioare;
  • Legea nr. 319 din 2006 a privind sănătatea şi securitatea muncii cu modificările şi completările ulterioare – Cap.IV – Obligaţiile lucrătorilor;
  • G. nr. 1425/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii securitatii si sanatatii in munca nr. 319/2006 cu modificările şi completările ulterioare;
  • Legea nr. 53 din 2003 – Codul Muncii, republicată – Titlul XI, Cap.II – Răspunderea disciplinară art.263-268, cu modificările şi completările ulterioare.

 

TEMATICA

la concursul organizat în vederea ocupării postului temporar vacant de Îngrijitor

  • Cunoașterea noțiunilor fundamentale de igienă.
  • Aplicarea corectă a etapelor de curățenie.
  • Cunoașterea procedurilor de dezinfecție.
  • Recunoașterea materialelor de curățenie folosite.
  • Aplicarea regulilor privind ustensilele de curățenie.

 

Informații suplimentare se pot obține la sediul instituției, telefon 0245.210966, e-mail: secretariat.ienachita@gmail.com.

 

 DIRECTOR,

Prof. Pîrvulescu Dana-Codruţa

Comments are closed.