Nevoia de a articula în mod tangibil valorile și experiența educațională, adânc înrădăcinate și împărtășite în cei 150 de ani de existență a condus firesc la cristalizarea unei culturi oragnizaționale care dă formă și sens activității tuturor celor implicați în procesul educativ ce poartă însemnul Colegiului Național ” Ienăchiță Văcărescu”, conturând astfel unicitatea acestui veritabil spațiu de educație și formare. Înțeleasă drept ”un complex specific de valori, credințe conducătoare, reprezentări, înțelesuri, căi de gândire împărtășite de membrii unei organizații, care determină modurile în care aceștia se vor comporta în interiorul și în afara organizației respective” , cultura organizațională a unei școli de tradiție poartă însemnele nobiliare ale înaintașilor.
Dimensiunea culturală a județului Dâmbovița, a orașului Târgoviște, a fost susținută încă din perioada medievală, din timpul domniei lui Matei Basarab de interesul pentru dezvoltarea învățământului. Nu întâmplător, Schola graeca e latina apărută în 1646, este prima școală de nivel mediu superior din Țara Românească.
În Epoca Modernă, interesul pentru cultură devine prioritatatea intelectualilor receptivi la marile progrese ale Europei, iar înființarea de școli reprezintă un act de mare responsabilitate. Ideea înființării școlii – care va deveni în timp Colegiul Național Ienăchiță Văcărescu – prinde contur în anul 1865, dar abia la 3 octombrie 1874 se deschid cursurile Gimnaziului de băieți din Târgoviște. O parte din clădire arde în 1875, dar Consiliul Comunal acceptă să dea județului câteva săli de clasă în localul în care funcționează astăzi Colegiul. Nicolae Bruneanu, director și consilier comunal, va sprijini inițiativa profesorilor și a părinților de a construi un nou local. În 1892, gimnaziul se va muta pe Calea Domnească și va fi transformat în liceu. În timpul Primului Război Mondial, liceul a fost spital al Crucii Roșii, a fost avariat în timpul unui bombardament și, apoi, a fost transformat în spital german. Începând cu 1921, se fac reparații, se construiesc noi săli de clasă și ,în 1925, se inaugurează internatul cu 150 de locuri, în prezența ministrului I.Gh.Duca. În 1974, după sărbătorirea centenarului, liceului i s-a adăugat un corp nou de clădire cu două nivele pentru internat, o sală de sport și cinci ateliere-școală. Denumirea de Liceul Ienăchiță Văcărescu se va păstra până în anul 1948 când va fi numit Liceul Nicolae Bălcescu. Între 1953-1954, se numește Școala medie de băieți. Abia în 1970, își va reprimi numele de Ienăchiță Văcărescu. Nume de mare referință culturală sunt legate de destinul liceului: Elena Dalles a ajutat nu numai școala, ci și elevii săraci cărora le-a oferit burse de studiu. A lăsat prin testament suma de 100.000 de lei pentru construirea internatului. Elena Văcărescu a acordat anual o bursă de 6000 de lei elevilor cu rezultate deosebite. Ea vizita des școala și a fost prezentă la dezvelirea bustului lui Ienăchiță Văcărescu pe data de 3 octombrie 1935. Personalități culturale din oraș au donat bibliotecii peste 1000 de volume, bani de excursii și au susținut financiar apariția revistei Vlăstarul. Pentru refacerea bibliotecii au ținut conferințe: Nicolae Iorga, I. Al. Brătescu-Voinești, I.C. Vissarion. Tradiția școlii se leagă de activitatea unor profesori pasionați și entuziaști: V. Vizante, N.Bruneanu, Al. Vlahuță (care a predat gramatica și literatura română la cursurile de vară ale învățîtorilor), Raicu Ionescu-Rion ( a predat limba română, latină și greacă) și pictorul Vasile Blendea. De-a lungul timpului, discipolii au fost pe măsura profesorilor și a atmosferei intelectuale și democratice ,specifice liceului, indiferent de momenul istoric parcus. Au studiat aici: Cicerone Theodorescu, Silviu Stănculescu, Iulian Mincu, Constantin Ionescu Târgoviște.Astăzi, a fi elev la Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu” este o oportunitate pentru dezvoltarea personală, pentru construirea dimensiunii intelectuale și asumarea valorilor tradiționale și europene, premisă a desăvârșirii personale.
Cultura organizatională la Colegiul Național Ienăchiță Văcărescu din Târgoviște este axată pe valorile de demnitate, profesionalism, înnoire, creativitate și reinterpretare. Școala promovează o mentalitate deschisă și modernă, încurajând elevii să se angajeze în competiția valorilor europene și să dezvolte abilități de a utiliza informația creativ și eficient.
Școala își propune să formeze deprinderi și abilități care să contribuie la dezvoltarea personală și profesională a elevilor, într-un mediu deschis și colaborativ. Această cultură reflectă un echilibru între respectarea tradițiilor și adaptarea la cerințele moderne și europene
A fi profesor la Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu” este o continuă provocare întrucât întâlnirea cu inteligența, cu spiritul viu al adolescenților, obligă profesorul să stabilească trasee flexibile de învățare, să realizeze strategii, să structureze, să aplice, să integreze. Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu” este o comunitate de memorie care promovează ideea individualității, dar și sentimentul apartenenței. Promovarea excelenței și abilităților naturale ale copilului reprezintă ținte esențiale pentru echipa managerială și reliefează efortul intelectual și pedagogic al unei mari echipe de profesori, elevi și părinți. Astăzi, a fi elev la Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu” este o oportunitate pentru dezvoltarea personală, pentru construirea dimensiunii intelectuale și asumarea valorilor tradiționale și europene, premisă a desăvârșirii personale.
Cultura organizațională a Colegiului Național Ienăchiță Văcărescu Târgoviște este construită pe mai multe componente cheie:
- Valori și Principii
Colegiul pune un accent puternic pe demnitate, profesionalism, inovare și creativitate, valori care sunt fundamentale în toate activitățile școlare. Aceste valori sunt promovate constant atât în activitățile didactice, cât și în cele extracurriculare. Promovarea acestor valori are ca deziderat formarea unor trăsături de caracter stabile și durabile absolvenților colegiului precum cinstea , altruismul, spiritul de răpspundere, disciplina sârguința, spiritul de inițiativă, modestia, încredereaîn sine, sentimentul demnității personale, astfel încât aceștia să devină cetățeni competenți, autonomi, responsabili.
Mediu de Învățare
Se pune un accent deosebit pe crearea unui mediu de învățare deschis și colaborativ. Elevii sunt încurajați să participe activ la lecții, să-și exprime opiniile și să contribuie cu idei creative. Profesorii au un rol esențial în a încuraja gândirea critică și în a oferi suport personalizat fiecărui elev.
Adaptare și Modernizare
Colegiul se străduiește să rămână în pas cu vremurile prin integrarea tehnologiei în procesul de învățare și prin adaptarea constantă a curriculumului la cerințele actuale. Se încurajează utilizarea resurselor digitale și a metodelor interactive de predare pentru a face procesul educațional cât mai eficient și mai atractiv pentru elevi.
Competitivitate și Performanță
Promovarea excelenței academice și a competitivității este o altă componentă esențială. Elevii sunt încurajați să participe la concursuri și olimpiade, unde pot să-și demonstreze cunoștințele și abilitățile. Aceste activități nu doar că stimulează performanța individuală, dar și spiritul de echipă și colaborare între elevi.
Tradiție și Respect
Respectarea tradițiilor școlii și a valorilor culturale este o parte integrantă a culturii organizaționale. Evenimentele și ceremoniile tradiționale sunt o ocazie de a celebra identitatea și istoria școlii, în timp ce se încurajează respectul reciproc și aprecierea diversității.
În ansamblu, cultura organizațională a Colegiului Național Ienăchiță Văcărescu creează un mediu de învățare unde elevii sunt încurajați să-și dezvolte potențialul maxim, să fie deschiși la nou și să se implice activ în comunitatea școlară și în afara ei. Acesta este un loc unde se construiește viitorul bazat pe cunoaștere, respect și colaborare.
2. Management inovativ și conectat la prioritățile europene și internaționale
Colegiul Național Ienăchiță Văcărescu Târgoviște este o unitatea etalon la nivel județean și național, deschisă spre inovație și în permanentă căutare a soluțiilor în vederea asigurării calității educației în contextul secolului al XXI-lea.
Modelul propus spre pilotare în 2023, în Colegiul Național Ienăchiță Văcărescu, este în deplin acord cu componenta de digitalizare a educației, conform Programului “România educată”, evidențiind nevoia dezvoltării mediului educațional digital adaptat pregătirii profesionale, atât în rândul elevilor, cât și al profesorilor.
Totodată, modelul se bazează pe dezvoltarea la elevii de liceu (clasa a XII-a) a autonomiei în învățare, pe formarea competenței transversale ”a învăța să înveți” într-un context riguros pregătit de cadrele didactice și echipa de conducere ale colegiului.
Proiectul de pilotare implementat pentru elevii claselor a XII-a din cadrul Colegiului Național ”Ienăchiță Văcărescu” Târgoviște eficientizează învățarea prin concentrarea atenției elevilor asupra disciplinelor de examen pentru Bacalaureat și prin consolidarea abilităților de aplicare a cunoștințelor dobândite prin realizarea de proiecte/ portofolii inter și transdisciplinare. În paralel, elevii au posibilitatea de îmbunătățire a cunoștințelor, de îndreptare a situației școlare, prin programarea unor activități remediale in cadrul ultimelor două module din structura anului școlar.
Proiectul pilot pentru clasele a XII-a reprezintă și un instrument de creștere a ritmului de învățare pentru elevii colegiului, accentuând învățarea conștientă, continuă, temeinică și eficientă, dat fiind faptul că una dintre finalitățile educaționale pe care le vizează colegiului nostru este admiterea elevilor în învățământul superior la universități si facultăți de prestigiu la nivel național si internațional.
3. Viziunea școlii:
Țintele strategice pe termen mediu și lung precizate în Planul de dezvoltare instituţională sunt centrate pe nevoile reale ale instituţiei şi societăţii și vizează maximizarea profitului educaţional pentru elevi, şcoală, comunitate locală şi naţională, societate în ansamblu. Toate ţintele strategice, direct sau implicit, contribuie la dezvoltarea dimensiunii europene a educaţiei oferite de şcoală aşa cum reiese din argumentarea acestora cuprinsă în documentul managerial şi sunt realizate prin proiecte/ acţiuni derulate în parteneriat cu instituţii/ organizaţii interne și internaţionale.
Viziunea Colegiului Național ”Ienăchiță Văcărescu”
IDENTITATE ÎN ISTORIE ȘI EXCELENȚĂ ÎN EDUCAȚIE , reprezintă raţiunea de a fi, motivul fundamental pentru care organizaţia există, ea prezintă pe scurt “filozofia” şcolii.
Misiunea Colegiului Național ”Ienăchiță Văcărescu”
INSTRUIREA în vederea formării unor deprinderi, abilități, a unei mentalități deschise și moderne prin care ELEVII să conștientizeze rolul esențial al școlii în formarea și pregătirea pentru viață, să descopere, să selecteze și să utilizeze creativ și eficient informația.În plus,să se angajeze motivat în competiția valorilor europene.
EDUCAREA în spiritul înaltelor valori morale și spirituale în vederea: integrării responsabile în comunitate, a formării și susținerii unei familii, a păstrării, respectării și promovării tradițiilor și spiritualității naționale în context european.
4. Simbolurile personalizate:
-slogan IDENTITATE IN ISTORIE ȘI EXCELENȚĂ ÎN EDUCAȚIE


(vechi și noi)

Ienăchiță Văcărescu

